Ngezana l-a copiat pe Târnovanu patru minute mai târziu. Gafa sud-africanului a provocat deschiderea scorului la Basel

FCSB a avut patru minute de coșmar la Basel, acolo unde gazdele și-au făcut meciul ușor cu ajutorul oamenilor lui Charalambous.
După ce Târnovanu a fost eliminat, la lovitura liberă rezultată în urma acelei faze, Ngezana a pus mâna pe minge în careu, însă arbitrul nu a sesizat din teren detaliul.
Ngezana, sancționat pentru henț în careu
A fost însă avertizat din camera VAR că trebuie să vadă fază la monitor, lucru care s-a și întâmplat imediat.
Pe reluările care i-au fost puse la dispoziție, centralul albanez a putut vedea că fundașul central al celor de la FCSB a atins mingea cu mâna după ce îl trage de tricou chiar pe unul dintre coechipierii săi!
Ngezana nu și-a putut retrage brațul în timp util astfel încât să evite contactul cu balonul, iar decizia venită după consultarea sistemului VAR a fost de acordare a loviturii de la 11m pentru gazdele elvețiene.
Shaqiri nu a iertat de la punctul cu VAR
Shaqiri a fost cel care și-a asumat execuția loviturii de la 11m, iar căpitanul lui Basel a înscris spectaculos. A trimis mingea în stil Panenka, doar că balonul nu a avut înălțime și a intrat în poartă pe lângă picioarele lui Zima, intrat în poartă în locul lui Târnovanu. A fost prima reușită a partidei din etapa a 4-a a Europa League.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.




