Premierul de la Chișinău, primit la Palatul Victoria: „Moldova a reușit, datorită sprijinului românesc și european, să nu mai depindă de gazul rusesc”

Republica Moldova a reușit, datorită sprijinului românesc și european, să nu mai depindă de gazul rusesc, a declarat premierul Alexandru Munteanu (foto stânga), aflat joi în vizită la București.
„Moldova a reușit în acești ani, datorită sprijinului românesc și european, să nu mai depindă de gazul rusesc, devenind dintr-un consumator vulnerabil un partener regional activ și un partener cheie în coridorul vertical de gaze care conectează Grecia, Bulgaria, România, Moldova și Ucraina. Vrem să extindem cooperarea. Pentru noi este important contractul semnat între Energocom și OMV Petrom pentru a accesa gaze din Neptun Deep. Invităm companiile de pe piață românească cu experiență în producerea energiei verzi și sisteme de stocare să participe la licitații de la noi. De asemenea, ne-am exprimat intenția de a participa la construcția următorului bloc de la Cernavodă”, a afirmat prim-ministrul de la Chișinău, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
Munteanu a precizat că Republica Moldova are noi obiective de dezvoltare a infrastructurii energetice, scrie Agerpres.
„Mulțumim României pentru accesul la piața de energie electrică, dar și pentru sprijinirea integrării noastre în piața energetică europeană. Avem noi obiective de dezvoltare a infrastructurii energetice, pe lângă cele trei linii deja planificate să fie gata până în 2028, printre care Vulcănești – Chișinău este finalizată, practic, la 90 de procente. Vorbim de noi proiecte de interconectare cu România și Ucraina: Vulcănești – Smârdan, Comrat – Smârdan și Vulcănești – Artsyz, care să crească conectivitatea regională”, a explicat el.
Potrivit acestuia, peste 1.600 de companii românești sunt prezente deja în Republica Moldova, țara noastră fiind principalul partener comercial și principal investitor.
Alexandru Munteanu a evidențiat, totodată, viziunea strategică în domeniul infrastructurii rutiere. „Deja am început lucrurile la primul pod rutier pe Prut din ultimele șase decenii. Vrem să construim un nou pod la Albița, să punem în funcțiune conexiunea feroviară Cantemir – Fălciu și să ne conectăm la rețeaua feroviară și la autostrăzile românești”, a spus el.
Prim-ministrul moldovean a salutat sprijinul tehnic și expertiza României în consolidarea rezilienței instituționale și cibernetice. El a susținut o colaborare și mai activă pentru contracararea riscurilor cibernetice, protecția infrastructurii critice și formarea profesională în securitate digitală.
„Cooperarea în domeniile educației și culturii este firească și sănătoasă pentru elevi, studenți și tinerii de pe ambele maluri ale Prutului. Avem 100 de proiecte comune în domeniul cercetării, avem salon de carte românească și la Chișinău și la București, avem reuniunea teatrelor românești și Zilele filmului românesc, dar cultura și educația nu au limite. Putem construi pe aceste progrese mai sus și mai mult. Fiecare clădire din patrimoniu reconstruită, fiecare bec, fiecare drum, fiecare autobuz școlar, fiecare pod, fiecare grădiniță renovată înseamnă că ne mișcăm în direcția corectă. Toate la un loc fac mare diferență în traiul zilnic al oamenilor. Viața demnă și pacea sunt obiectivele care ne unesc și pilonul de temelie al colaborării guvernelor noastre”, a transmis Alexandru Munteanu.
***




