Kopic a anunțat decizia în cazul lui Adrian Mazilu, după ce l-a inclus pentru prima dată în lotul lui Dinamo

După transferul la Dinamo, Mazilu a acuzat în continuare probleme medicale și s-a alăturat antrenamentelor cu echipa abia în ultimele zile. Zeljko Kopic a decis ca fostul jucător de la Farul și Brighton să fie inclus în premieră în lotul lui Dinamo.
Adrian Mazilu mai așteaptă pentru debutul la Dinamo: “Nu poate juca la Botoșani”
Rezervă la meciul cu FC Botoșani, de luni seară, Adrian Mazilu nu va debuta încă la Dinamo. Zeljko Kopic a anunțat înaintea jocului că fostul campion al României cu Farul va trebui să mai aștepte pentru primele minute în tricoul noii echipe.
“Mazilu nu poate juca azi. El a început să se antreneze cu noi în ultimele zile. L-am luat cu noi pentru că vreau să simtă echipa, să simtă atmosfera acestor meciuri și să așteptăm momentul potrivit înainte de a juca în meciurile oficiale”, a spus Zeljko Kopic, înainte de FC Botoșani – Dinamo.
Cosmin Mihalescu: “Trebuie să avem răbdare cu Mazilu. A semnat un contract pe 5 ani”
Adrian Mazilu a semnat un contract valabil până în iulie 2029 cu Dinamo, care l-a transferat pe 31 august, dar nu a apucat să debuteze pentru trupa lui Zeljko Kopic. “Roș-albii” au plătit 450.000 de euro pentru 40% din drepturile federative ale fotbalistului, restul de 60% aparțin englezilor de la Brighton. Cosmin Mihalescu, directorul sportiv al lui Dinamo, a explicat luna trecută când ar trebui să-și aducă acesta aportul la rezultatele “câinilor”.
“În privința lui Adrian, mesajul pe care l-am transmis de la început e că trebuie să avem răbdare cu el. A semnat un contract pe 5 ani, nu este un proiect care să vină imediat și să aibă un impact imediat. Noi nu am pus presiunea asta pe el. E clar că el ar trebui să facă diferența atunci când intră și, din punctul acesta de vedere, ar trebui gestionată foarte bine intrarea lui.
Nu vrem să intre nepregătit și lumea să spună că nu aduce plusul acela de valoare pe care ni-l dorim cu toții. Așa că gestionăm situația lui foarte atent și cred că partea a doua a sezonului va fi momentul când vom putea aștepta de la el lucrurile pentru care l-am adus”, spunea Mihalescu, în octombrie, pentru Sport.ro.




